Noutăți
Combinatul de Vinuri „Cricova” a fost distins cu „Marele Premiu” în domeniul vinificației în cadrul celei de-a XXIV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, care a avut loc în R. Moldova în perioada 4-5 octombrie 2025. La eveniment au participat peste 100 de companii vinicole și producători de vinuri. „Marele Premiu” obținut de „Cricova” este o recunoaștere care depășește simbolismul unei simple distincții și se transformă într-un testament al excelenței, al muncii constante și al valorilor cultivate de această vinărie emblematică a Republicii Moldova.
„Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi.”
Din această simplitate s-a născut o țară.
Și din acest vers – un vin.
În Vinerea Mare a Paștelui, zi de smerenie și rugăciune, Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. păstrează cu evlavie tradițiile străvechi de profundă însemnătate religioasă, precum sfințirea vinurilor pastorale.
Un obicei cu rezonanță adâncă, care păstrează vie continuitatea valorilor ce ne definesc ca neam și credință. În prezența Preasfințitului Nectarie și a soborului de preoți, a fost oficiată cu solemnitate slujba de sfințire a vinului „Pastoral” – vin predestinat să aducă binecuvântare, lumină și pace, în casele celor care îl vor cinsti cu inimă curată, la masa de sărbătoare, alături de cei dragi.
Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. vă dorește sărbători luminate și binecuvântate, cu pace în suflete și credință în case.
Viitorul vinului moldovenesc începe cu o mână întinsă pământului –un gest simplu, dar plin de sens.
В 2024 году Комбинат вин «Cricova» S.A. продолжил реализацию нескольких проектов, которые со временем станут тем самым катализатором, необходимым для любого предприятия. К тому же, именно благодаря инновационному менеджменту в прошлом году «Cricova» удалось добиться роста прибыли на 20% по сравнению с 2023 годом — это хороший результат, учитывая кризисы, затронувшие страну и регион. Обо всём этом генеральный директор Сорин Масло рассказал в интервью для infomarket.md.